19 oct. 2012

Facultate - Ghimpe-n spate? Cu siguranță!

Katy v-a povestit aici primele ei impresii legate de viața de student. Eu nu am făcut încă acest lucru nu pentru că nu aș avea nimic de zic, ( căci sunt o păreristă :)) ) ci pentru că timpul meu liber tinde spre 0 și cred că în curând o sa treacă pe minus. Iar când am timp liber tot ce îmi doresc să fac e să dorm. 



Cursurile în sine sunt fascinante, dar zău că după o oră și jumătate deja îmi vine să mă sui pe pereți. Și după ce că sunt la niște ore de-a dreptul dubioase (serios, a cui a fost minunata idee de a pune cursuri de la 18:30 la 20:30, că aș vrea să scimb vre-o două vorbe cu el/ea), mai trebuie să mă și plimb prin oraș pentru a ajunge de la un corp al Universității la altul cam în 10 minute. În prima săptămână mi s-a părut amuzant, dar deja din a doua săptămână străngeam din dinți și bodogăneam în gând în timp urcam în pas „vioi” dealul. Și cam așa s-a spulberat și planul meu de a purta pantofi cu toc la facultate :)). Cred că deja m-am resemnat cu gândul că nu mai e nevoie să merg la sală. Asta până la iarnă, pentru că am o presimțire că nu o să-mi facă prea mare plăcere să merg prin mocirlă sau zăpadă.

Și poate doar mie mi se pare asta dar încep să mă simt mică, neînsemnată și neștiutoare când profesorii își încep prelegerile. Iar dacă tot vorbim de prelegeri, pot spune că eram obișnuită din liceu să scriu repede, dar viteza cu care trebuie să  iau notițe la cursuri frizează ridicolul.

În rest, numa` de bine.


I hope you enjoyed:)

XoXo
Sa Ra


4 comentarii: