4 nov. 2012

Rectificare :)


Hmm…au trecut deja câteva săptămâni de facultate și încă nu am putut să-mi formez o părere clară despre viața de student. Încă mă derutează ritmul acesta alert cu care a trebuit să mă obișuiesc din mers. Și aș putea să dau și un exemplu în acest sens: cursul de Limba franceză contemporană. Faptul că profesoara ne-a vorbit doar în limba franceză mi s-a părut destul de normal, mai ales că înțelegeam tot ce ne vorbea. Însă momentul în care ne-a cerut să notăm ceea ce ne spune am rămas vre-un minut șocată cu pixul suspendat în aer. Presupun că așteptam să scrie pe tablă cuvânt cu cuvânt la fel ca în liceu. Dar surpriză, profesoarei i se părea ceva absolut normal așa că m-am trezit din soc și m-am apucat să notez, evident cu multe greșeli gramaticale și ortografice, dar a fost doar primul curs și sunt aici să învăț. Deci presupun că dicționarul român-francez îmi va deveni un foarte bun prieten sau mai bine zis “Biblie”.
Dar ce să mai spun de cursul de română veche care mi se pare inutil... și de parcă nu era de ajuns că încă nu știu cu ce se mănâncă, pentru săptămâna viitoare trebuie să concep o fișă de lectură pentru o carte care are secole vechime. Trebuie să mai amintesc că limbajul e indescifrabil?
Touși, ca să nu credeți că sunt o fițoasă și nu îmi convine nimic, există și un curs pe care îl ador și la care sunt foarte atentă și anume cel de etnografie și folclor. Poate multora li se pare plictisitor și neinteresant având în vedere că tratează subiecte legate de folclor și tradiții, însă tocmai acest lucru mi se pare interesant. E ca și cum ai afla  istoria  poporului român și ai descifra nuanțele care stau în spatele fiecărei tradiții. Acest lucru mi se pare de asemenea foarte important pentru fiecare locuitor al acestei țări.
O singură concluzie am putut trage până acum, și anume că dacă până de curând auzisem păreri nefavorabile cu privire la facultățile din acest oraș, acum sunt convinsă că toți acei oameni s-au înșelat .E o faculatate serioasă, cu profesori serioși și de ce nu, cu studenți serioși.


-Katy

30 oct. 2012

Ode to Black Swan

Ce se poate întâmpla daca facem o mixtură omogenă din unul din filmele mele favorite și Halloween? Păi rezultatul îl puteți vedea mai jos






I hope you enjoyed :)



XoXo 
Sa Ra

28 oct. 2012

Spidery Halloween nails

Poate că nu toată lumea se costumează de Halloween, mai ales că nu este o sărbătoare autohtonă, dar asta nu înseamnă că nu putem intra în spiritul american al sărbătorii cu o manichiură tematică :)



Pentru a realiza acest model am folosit:


1. Golden Rose smooths and strenghthens - 101
2. Gabrini - 302
3. Orkide - habarn-amcenumăr :))
4. Golden Rose - 71
5. Golden Rose - 84
6. lac transparent Medusa Isabella


Ca de obicei, am început cu un strat de bază și am continuat cu două straturi de ojă neagră și trei de ojă portocalie.


Cu  o pensulă subțire am început să trasez linii pentru a forma pânza de păianjen.




Pentru păianjen am început cu o dungă verticală și o bulină mai mare. Am făcut câte trei seturi de linii frânte în fiecare parte pentru picioare și două buline albe pentru ochi.







Am așteptat să se usuce și am aplicat un strat de lac transparent.


That`s it, you`re done !
I hope you enjoyed :)



XoXo
Sa Ra








27 oct. 2012

Program afterschool pentru studente?

Eu mă consider o persoană care nu îi judecă pe cei din jur și care nu rămâne șocată așa ușor daaaaaaar.....


....wtf?

În caz că vă întrebați, poza am făcut-o la facultate în baia fetelor.
Doamnelor și domnișoarelor simțiți-vă libere să-l contactați și nu uitați de suvenir :))


XoXo
Sa Ra




26 oct. 2012

Easy Bumble Bee

         Pentru a realiza acest model foarte simplu dar de efect, zic eu, nu aveți nevoie de mare lucru în afară de o mână sigură ( ceea ce eu nu prea am :D ).




Am folosit:
1. Golden Rose Smooths  and strenghthens - 101
2. Gabrini - 302
3. Astor fashion studio - 137
4. Golden Rose - 71
5. ojă neagră cu pensulă subțire no name
6. lac transparent Medusa Gabrielle

Am început cu un strat de bază și două straturi de ojă galbenă, deși ar fi arătat mai bine în trei straturi.


Cu ojă neagră am făcut un french.


Folosind oja cu pensulă subțire am făcut pe fiecare unghie câte trei dungi. Pentru că lungimea unghiei mi-a permis, le-am făcut mai groase, dar puteți ajusta grosimea sau numărul dungilor în funcție lungimea unghiilor voastre.


Ochii i-am făcut suprapunând buline negre peste buline albe.




Am așteptat să se usuce și am aplicat un strat de lac transparent.



That`s it, you are done!
I hope you enjoyed :)

XoXo
Sa Ra






22 oct. 2012

Un el și o ea…vechea poveste… 2






…Acum când o privea în ochi își dădea singur seama că o iubea…o iubise tot acest timp și nu, nu fusese doar un capriciu așa cum vrusese să creadă de atâtea ori. Nu știuse oare acest lucru încă din prima clipă în care o văzuse? Apăruse de nicăieri ca un înger păzitor și îi salvase viața. Zăcea, sângerând în scara blocului, abandonat de hoțul care după ce îi furase tot ce avea de preț, îl înjunghiase. Fusese noroc? Sau destin? Cert e că ea chemase salvarea și stătuse lângă el tot drumul spre spital. 

Își aducea bine aminte cum ochii ei negri fuseseră singura certitudine în toată tragedia aceea.Vorbele ei nu reușea să și le amintească din cauza durerii care îi acapara întreaga ființă, dar știa că îi era alături. Din fericire scăpase fără consecințe asupra sănătații sale și asta datorită apariției ei. Avusese noroc când a doua zi se ivise la ușa salonului pentru a afla starea în care se afla. Oricum nu își putuse lua gândul de la chipul ei iar acum când o vedea simțea un val de fericire pe care nu îl mai simțise de mult. Îi mulțumise din suflet iar ea îi răspunsese simplu: ”Am făcut ceea ce ar fi făcut orice om. Așa e normal.”

Își adusese aminte toate astea în timp ce o ținea strâns în brațe. Nu credea că va mai avea vreodată șansa asta. Mai ales după ce făcuse. Fata asta era îngerul lui păzitor, iar el o rănise. Nu se presupune că trebuia să o protejeze și să aibă grijă de sentimentele ei? Cum putuse să fie atât de arogant? Tot ce putea spera acum era ca ea să îl ierte, iar el să își ia revanșa față de ea…


-Katy


Putețí citi partea 1 aici 

21 oct. 2012

Nail polish haul

Să va spun o poveste....

A fost odată ca niciodată o zi cu soare în care eu țopăiam liniștită prin oraș când mi-am adus aminte că am nevoie de dizolvant pentru lac de unghii. Și povestea s-ar fi terminat aici dacă nu alegeam să intru într-un magazin ca multe multe oje colorate și ieftine. De aici totul e previzibil... am ieșit din magazin nu numai cu dizolvant ci și cu o pungă de oje . And i am not even sorry :))


Nici măcar nu pot spune că mi-am luat numai culori de sezon, de care aveam ”neapărată” nevoie :))



Gabrini multivitamin - M 105
Cam târziu pentru oje ”summer edition” :))


Gabrini multivitamin - 348


Gabrini multivitamin - 379


 Gabrini multivitamin - 358


Gabrini Elegant - 320


Gabrini Elegant Mirror Colors - M 07


Gabrini Elegant Mirror Colors - M 06


Classics Glamour - 149



Madonna - 02

Vă rog să nu trimiteți ambulanța să mă ducă la Spitalul 9 că și ei m-au dat afară ;)

I hope you enjoyed :)


XoXo
Sa Ra


19 oct. 2012

Facultate - Ghimpe-n spate? Cu siguranță!

Katy v-a povestit aici primele ei impresii legate de viața de student. Eu nu am făcut încă acest lucru nu pentru că nu aș avea nimic de zic, ( căci sunt o păreristă :)) ) ci pentru că timpul meu liber tinde spre 0 și cred că în curând o sa treacă pe minus. Iar când am timp liber tot ce îmi doresc să fac e să dorm. 



Cursurile în sine sunt fascinante, dar zău că după o oră și jumătate deja îmi vine să mă sui pe pereți. Și după ce că sunt la niște ore de-a dreptul dubioase (serios, a cui a fost minunata idee de a pune cursuri de la 18:30 la 20:30, că aș vrea să scimb vre-o două vorbe cu el/ea), mai trebuie să mă și plimb prin oraș pentru a ajunge de la un corp al Universității la altul cam în 10 minute. În prima săptămână mi s-a părut amuzant, dar deja din a doua săptămână străngeam din dinți și bodogăneam în gând în timp urcam în pas „vioi” dealul. Și cam așa s-a spulberat și planul meu de a purta pantofi cu toc la facultate :)). Cred că deja m-am resemnat cu gândul că nu mai e nevoie să merg la sală. Asta până la iarnă, pentru că am o presimțire că nu o să-mi facă prea mare plăcere să merg prin mocirlă sau zăpadă.

Și poate doar mie mi se pare asta dar încep să mă simt mică, neînsemnată și neștiutoare când profesorii își încep prelegerile. Iar dacă tot vorbim de prelegeri, pot spune că eram obișnuită din liceu să scriu repede, dar viteza cu care trebuie să  iau notițe la cursuri frizează ridicolul.

În rest, numa` de bine.


I hope you enjoyed:)

XoXo
Sa Ra


14 oct. 2012

Sneaky Nails

Îmi place foarte mult acest model, dar cred că arată mult mai bine pe unghii scurte. Și cum nu m-am putut hotărî să-mi tai unghiile, am decis să vi-l arăt oricum.


Am folosit:


1. Golden Rose smooths and strenghthens - 101
2. Gabrini - 302
3. Golden Rose - 71
4. Classics - 184
5. Medusa Gabrielle - 24
6. Natty - 402
7. ojă neagră cu pensulă subțire no name
8. lac transparent Medusa Gabbrielle

Am început cu o bază și două straturi de ojă. Bineînțeles că nu m-am putut abține și am ales mai multe culori.


Cu ojă albă am făcut un semicerc pe vărful unghiei, și niște zig zaguri, care ar trebui să reprezinte șireturile.



Asta-i partea când am realizat că negrul nu a fost alegere bună pentru culoarea de fundal :D

... cu ojă neagră am adăugat buline la capătul zig zagurilor, și o dungă curbată aproape de vărful unghiei



Am așteptat să se usuce și am aplicat un strat de lac transparent.

That`s it, you`re done:)
I hope you enjoyed !

XoXo
Sa Ra







13 oct. 2012

Un el și o ea…vechea poveste…

Știu că n-am mai postat în ultimele câteva zile așa că vreau să mă revanșez cu această povestioară scrisă de Katy :D Da, sunt o profitoare. Aici puteți citi alt articol scris de pufoșenia mea preferată. Această postare este o ficțiune și trebuie tratată ca atare. Sau poate că nu e.

- Sa Ra





…Și dintr-o dată începu să plângă cu foc. Nu mai zicea nimic, doar plângea. Bineînțeles că el o privea acum cu ochi temători, iar întreaga mimică i se schimbă. Dacă în urmă cu un minut afișa o fățărnicie enervantă, acum era de-a dreptul panicat. Da, el provocase asta și acum i se rupea sufletul când o vedea cu lacrimi pe obraz.

Datorită valului de lacrimi, ea nici nu observă când el dintr-un singur pas se apropie de ea. Acum stăteau față în față. Îi luă capul în mâini și începu să o sărute pe obraji, pe gură, pe ochi, pe frunte, pe păr. Ar fi făcut orice să nu o mai vadă plângând. Ea se lăsă dezmierdată și într-un final se opri din plâns. Acum stateau îmbrățișați, fără a-și spune însă un cuvant.
I-ar fi plăcut să-l privească în ochi, în ochii aceia superbi, dar el fiind cu un cap mai înalt decât ea, era cu neputință, mai ales că încă nu avea curajul să ridice capul.

În timp ce ea se gândea la toate acestea, simți pe obraz ceva umed și rece și nu, nu erau lacrimile ei, ea se oprise din plâns cu ceva timp în urmă…Dar atunci ce era?
Când ridică privirea îl văzu pe el cu fața scăldată în lacrimi. Plângea, iar ochii lui frumoși, de un albastru intens, erau plini de lacrimi. Era prima dată când îl vedea plângând și nu mai avu nevoie de nicio confirmare, o iubea, iar lacrimile erau dovada…

10 oct. 2012

Home alone and bored to tears - Halloween edition

Dacă încă mai aveați dubii în ceea ce privește starea mea pe la etajele superioare să știți că mă straduiesc să mențin numărul de păsărele constant. Dar mai bine vă las să vă convingeți singuri nu?





Cu ocazia asta am scos și colții de vampir de la naftalină, și pentru că nu aveam lentile de contact speciale am improvizat „puțin” :D





I hope you enjoyed :)


XoXo
Sa Ra

8 oct. 2012

Facultate - Ghimpe-n spate?


Această postare a fost realizată de Katy, una dintre cele mai bune prietene ale male, care anul acesta este bobocel de rață la facultatea de limbi străine. Vă las sa citiți căci știu că nu pentru mine vă aflați aici :P


Înainte de a începe propriu-zis cursurile la facultate, credeam că îmi va placea la nebunie schimbarea aceasta și nicidecum nu îmi imaginam că voi vrea să ies fugind pe ușă după doar primul curs…

”Încep faculatea”…hmm suna mult mai bine în urmă cu o lună când stăteam bine mersi acasă în vacanța de vară…eram așa nerăbdătoare să încep odată această etapă a vieții…Oare ce credeam că voi găsi acolo?! În primul rând, m-au speriat sălile friguroase și neprimitoare în care am intrat singuri fără niciun îndemn… Îmi aduc aminte foarte bine cum a fost la liceu și nu seamănă nicidecum cu primirea asta “călduroasă”. Dar să nu ne gândim la liceu, încă nu e momentul să-l regret.

Bun, revenind la prima zi de cursuri, am fost impresionată să ascult pledoariile profesorilor care sunt niște oameni foarte deștepți. Să ne înțelegem, știam că așa ceva voi găsi dar nu credeam că îi voi asculta cu atâta interes și că mă va impresiona modul elevat de a trata fiecare propoziție în parte. Deși între noi fie vorba, tematica prezentată de dânșii m-a cam dezamagit fiindcă eu mă așteptam la cu totul altceva și nu știu cum mă voi descurca dacă nu am nicio bază.Să nu mai vorbesc despre felul de organizare al cursurilor care e destul de haotic iar trecerea asta mi se pare cam bruscă având în vedere că tocmai am terminat liceul, unde totul era bine pus la punct. 

De asemenea am fost uimită să aud  că majoritatea profesorilor nu au pretenția să fim prezenți tot timpul la cursuri, iar în liceu eram verficați lunar în legătură cu absențele ca mai apoi sa fim pedepsiți discilplinar pentru un număr mic, zic eu, de absențe. Iar oamenii ăștia îți spun nonșalant că e ok să chiulești,să vii la examen și totul e ok. Și pun pariu că niciodată nu îmi vor reține numele, nici măcar în ultimul an. Cei mai mulți au început direct să predea fără să aibă măcar dorința de a ne cunoaște. Sunt convinsă că nici nu le pasă prea tare de acest aspect.

Dar gata cu dezamăgirile. În fond și la urma urmei, nu asta îmi doream în timpul Bacalaureatului, în timpul acelui stres continuu? Nu îmi doream să termin odată liceul și să merg la facultate? Ei bine am ajuns aici și acum nu am decât să fac din cursuri un mod plăcut de a-mi petrece timpul…Mai ales că tipul din spatele clasei nu e deloc urât…

7 oct. 2012

I heart Music

Cine spune că nu și-a căutat măcar o dată în viață refugiul în muzică e un mare mincinos :P


Pentru a realiza acest model am folosit:

1. Golden Rose smooths and strenghthens - 101
2. Rapsodi - 309
3. lac transparent Medusa Gabrielle
vopsea acrilică neagră
pensulă subțire
 punctator

Am început cu o bază și două straturi de ojă.


Cu o pensulă subțire și vopsea acrilică am făcut trei linii de portativ.


Am adăugat pe portativ câteva buline acolo unde am vrut să fie notele.


Partea de sus a notelor muzicale o puteți face în mai multe feluri, sau le puteți face pe toate la fel. Eu le-am făcut diferite.


Nu uitați să încheiați cu un strat de lac transparent ;)
That`s it, you`re done!
I hope you enjoyed :)

XoXo
Sa Ra